SPEAKERS & JUDGES


Felix
Patrascanu

Co-fondator FAN Courier

FAN Courier este liderul pietei de curierat rapid din Romania. Compania cu capital 100% autohton, a fost fondata in 1998 de 3 antreprenori romani, numele fiind inspirat din initialele celor 3 actionari : Felix Patrascanu, Adrian Mihai si Neculai Mihai, pe scurt: FAN.
Prieteni inca din copilarie, cei 3 au urmat cursurile scolii primare indrumati de acelasi invatator. Probabil acesta este unul din secretele pentru care si astazi sunt impreuna, impartind acelasi birou din sediul companiei.
Felix Patrascanu a absolvit Facultatea de Drept in 1994. In acelasi an incepe colaborarea cu o firma de curierat, urmand ca dupa 3 ani sa puna bazele actualei companii FAN Courier, alaturi de fratii Adrian si Neculai Mihai.
Felix Patrascanu este membru fondator al Asociatiei Operatorilor de Curierat din Romania (AOCR) si membru in board-ul de conducere al Romanian Business Leaders (RBL – organizatie apolitica, neguvernamentala si non-profit, ce are ca obiectiv dezvoltarea unei platforme de actiune si implicare sociala pentru lideri in mediul privat).
Ca o incununare a tuturor eforturilor si rezultatelor antreprenoriale obtinute prin FAN Courier in cadrul comunitatii de business atat la nivel national cat si regional, prin munca sustinuta, inovatie si valoare adaugata, Felix Patrascanu a fost desemnat in 2014 Antreprenorul Anului in cadrul celei de-a noua editii a galei Business Review.